duminică, 16 noiembrie 2014

ISTORIA UNUI COPAC - metafora


(....)
Imaginati-va un copac  care creste pe o cladire in paragina.
poate ati vazut imaginea asta vreodata, eu in calatoriile mele am vazut de multe ori cladiri ramase in ruina pe care, vreo "samanta", adusa de vreo pasare sau picata din vreun copac  da la iveala un vlastar. In ani, copacul creste. In dorinta lui de viata isi infige radacini peste tot, intre caramizi, patrunde in fiecare coltisor gasit liber, se strecoara, se infiltreaza, isi creeaza o retea APROAPE infinita in interiorul acelei cladiri.
Vedeti imaginea?
Daca nu a fost smuls de mic,  oare ce solutie mai este acum pentru a-l desface de acolo?
Taiat cu totul?
Cine sa-l taie? cine se poate urca pe o zidarie in paragina sa-si faca curaj sa-l taie?

Se urca intr-o zi multi taietori de lemne, unii cad si mor dar  altii reusesc, SA ZICEM, sa taie vreo 2 crengi mai zdravene  si cateva micute.
OK, sa presupunem ca un taietor de lemne puternic ar putea sa taie intregul copac.
Toata cladirea ramane insa impanzita cu radacini. La prima ploaie..... orice mladita poate iesi ici....colea.....si poate creste o padure intreaga.

Sa retencuiesti cladirea....cu mult simt de raspundere incat incet sa elimini posibilitatea de a mai rasari altceva?  ok..... dar ar trebui sa o faci bine de tot.  Si sa pui stalpi de sustinere solizi .

Mai exista insa o alta posibilitate.  Sa darami cladirea cu totul, sa arzi sa macini si sa reciclezi ce mai ramane.
DIN TEMELII.  exista expresia asta si e des folosita, rar practicata.
SAU...sa lasi copacul sa creasca, pana se va darama cu ruine cu tot.

La mine la tara, cand vrei sa intineresti livada scoti  si radacinile din pamant. E multa munca, cea mai grea.  Dar cei care planteaza o livada noua, pe termen lung, cum se zice,  fac acest lucru.

Povestea ca "am dat jos comunismul in 89" e doar inca o poveste de "adormit copii".
Azi e ziua votului.
Ma duc sa-mi iau o cafea, in casa nu mai tin demult, si sa "tai o crenguta".

Postarea e lunga :), daca ceva nu ati inteles cautati la subsol legenda. 








m-am razgandit, nu mai pun acum legenda. Nu de alta, dar am uitat sa marchez cu steluta conventiile in text.


Poveste: 

- La doi ani si jumatate i-am intrebat in limba mea pe ai mei cine e ceausescu.
-Pana la 6 ani, ma  trezeam iarna la 6 dimineata cand paraia un radio stricat. In camera era frig. scoteam doar nasul de sub plapuma grea de lana si ascultam. Bunica-meu, in izmene, mesterea la butoane pana prindea o voce. Lui nu ii era frig. Bunica-mea reusea sa aprinda focul, incepea sa trosneasca in soba....sa miroasa a fum in aerul rece.....incet incet se incalzea, se lumina de zi.......bunicul inchidea radioul...si eu ieseam zambind de sub plapuma si plina de energia de a inventa alte si alte si alte dracii (nu exagerez. unii oameni stiu despre ce vorbesc).
-La 6 ani si ceva, dupa ce am ajuns la scoala, m-am intrebat in capul meu ce e cu poza aia pe care trebuia sa o vad zilnic deasupra tablei.  ADICA ....NU INTELEGEAM DE CE? N-am indraznit sa intreb asta.  AM incercat sa imi raspund singura multi ani......
-In schimb nu a durat mult, de cand am "intrat in societate", pana sa-mi intreb parintii de ce nu-l iubeste nimeni pe ceausescu. Perplecsi, luati prin surprindere, ai mei au trebuit sa-mi explice ceva, nu mai stiu insa ce. Stiu doar ca mi-au zis sa nu spun la scoala.
-Ceva mai tarziu, dar pana-ntr-a patra, m-am batut cu un coleg si am reusit sa sparg tabla si sa daram tabloul icoana. Atunci a fost cel mai mare dezastru. Nu pentru tabla, pe aia au platit-o ai mei. Dar nu mai stiu de ce era tabloul compromis, si nu mai stiu cum a rezolvat conducerea scolii problema, erau panicati "ce o sa le spuneeemmm???". Treaba asta m-a pus si mai mult pe ganduri.
-Deasemenea n-am inteles la momentul respectiv de ce trebuia sa port cravata rosie. ZAU! Nu fac pe isteata, dar nu am inteles.
Stiu doar ca intr-a doua ne-au dus la pompieri si au facut ""pionieri" o jumatate din clasa intr-o manifestare cat de cat oficiala. Am fost foarte suparata pentru ca pe mine, fiind mai buna la invatatura, m-au m-au onorat cu acordarea calitatii de pionier la Primarie. Nu la Pompieri, ca pe prosti. De la marea manifestare nu-mi amintesc nimic. Imi amintesc insa de la Pompieri, era o zi de toamna, si oamenii aia care asistau aveau o atitudine demna, mi s-a parut mie. Nu solemna...demna!

-Pe urma n-am mai inteles de ce se supara tovarasu'pe mine ca imi inodam cravata. Asta dupa ce m-a amenintat ca imi scade nota la purtare  daca nu o tin la gat.  Era un inel de plastic transparen si trebuia sa o bagam in el. Eu il ignoram, asta cand nu il pierdeam in bataile cu baietii. Daca tot trebuia sa tin prostia aia la gat al carei rost nici pe ala nu-l intelegeam (doar ca se jerpelea sau statea stramba si trebuia sa am o grija in plus, ca de cald nu tinea si nici alta folosinta nu avea....aaa...ba da, am sters odata masa/banca cu ea dupa ce colegul meu de banca a scris tot felul de tampenii. Am dat cu scuipat mult si am sters-o. Nici atunci nu am inteles de ce m-a batut invatatorul. "Tovarasu' .....:( Irina a dat cu saliva pe banca".  AR fi putut macar sa imi explice cand m-a palmuit ce e aia saliva. Zau ca n-am inteles. Ala scrisese numai porcarii cu creionul si nu  aveam nici apa si nici o carpa sa sterg tampeniile lui.  Il chema Parsoaga.  (adica cu sh).
Si era prost, dar stia ce e aia saliva.  :)) ) ce importanta avea cum o legam? Inodata era mai practic si mai rezistent.

mda....
-Si mai departe n-am mai inteles de ce i-au chemat pe ai mei la scoala cand am sarit gardul.
Ne adunasera in curtea unei alte scoli, imbracati in pionier, si in ziua aia nu mai faceam ore. Trebuia sa vina Tovarasu Ceausescu, sau sa zboare pe deasupra....nu stiu si noi aveam niste stegulete cretine in maini.  Apropo, Nici alora nu le-am inteles vreodata rostul.  No...in fine, initial crezusem ca o sa fie bine ca nu facem ore....si ca va fi distractie. Dar cand am vazut ca stateam inghesuiti ca niste oi pe terenul de sport de la Scoala 3, noi....toti PIONIERII din oras, si cred ca erau vreo 7 scoli,  ca ne batea soarele in cap si nu imi explica nimeni nimic decat ca trebuie sa batzai din stegulete cand or sa ne spuna ei, am aruncat steguletele si am sarit gardul de plasa (inalt de la terenul de baschet) si m-am dus acasa.
 Aveam o fustita scurta de tot de pionier.  Eram mandra de ea.

 Aia chiar imi placea, era mai degraba ca o fusta de balerina....mai neagra decat negrul albastrui ale celorlalte fuste si mai scurta.  Cum oi fi sarit eu gardul ala in ea...ma intreb acum :))
-Iar la al 15-lea congres am lesinat. Ne-au tinut aliniati in sala de sport (era noiembrie si prea frig afara) ....o gramada de timp mi s-a parut mie....pana cand a ajuns o tanti de la Bucuresti care a inceput sa ne vorbeasca. Crezusem ca o sa aud ceva interesant sau ca macar are un scop toata adunarea aia. Adica....se facuse mare tam tam in scoala cu evenimentul cu pricina, si eram curioasa sa inteleg ce e acela Congres. Cand am auzit ca incepe sa spuna aceleasi lucruri pe care le auzeam zi de zi la TV, am lesinat. Nu glumesc! 
In cadere m-am lovit si cu capul de o banca. Imi amintesc ca m-am trezit intr-o clasa si invatatorul imi dadea palme peste obraji. Venisera ai mei speriati, toata lumea era ingrijorata, directoarea Vranceanu, care nu ma onorase  cu vreo intalnire in  particular decat atunci cand m-am batut cu un coleg in cancelarie era si ea acolo eu eram vesela ca scapasem de acolo.   
Aveam 10 ani.  Al 15-lea a fost, de fapt, si ultimul Congres. 

....

Ieri o intreb pe....A (o fata foarte desteapta, bucuresteanca, si nu taranca, ca mine :)  ) daca se duce la vot.
Imi spune zambind (si initial am impresia ca vorbeste despre alt subiect) ca "a vazut niste poze, afise...ca la circ, agatate peste tot deasupra soselei, si i-a ramas in minte o femeie blonda". Zic ... Udrea. Ca si cum nu m-a auzit, cica "nu stie cum o cheama, dar s-a intrebat ce cauta aia pe pozele alea cu presedintia".  Ii spun ca alea nu mai sunt valabile. Acum au mai ramas doi.    A. schimba subiectul brusc si eu raman masca si cu cuvintele in gat.
Daca situatia asta exista aici, in Bucuresti, ganditi-va putin cum e la tara, cum gandeste omul foarte de rand.....care poate nici nu stie sa scrie....cand in saracia lui primeste ceva util si asociaza asta cu bunastarea.  Se duce si pune stampila FIX pe imaginea pe care o vede zilnic pe obiectele primite, pe care le si foloseste. Ii poti invinovati?
GANDITI-VA!
si VOTATI!

Un comentariu:

ggverb spunea...

Ducă-se casa, Salvăm copacul!

A apărut o eroare în acest obiect gadget