joi, 25 septembrie 2014

Meditatiile Vulpitei (Povesti de la sfarsitul unei veri #2)


I-am zis: Vulpita, cand am cunoscut-o intr-un camping din Vama Veche. Si din pacate i-am uitat numele.
dar nu i-am uitat ochii, si felul cum isi cobora lent si doar pe jumatate pleoapele cand spunea urmatoarele cuvinte, la umbra unui dud, la o masa veche, intr-o zi de sfarsit de vara :

" Vreau sa fiu lumea asta.  (...) O sa inebunesc. Oricum sunt nebuna, dar macar am sa simt lumea asta, decat nimic.  (...) Asta e inteligenta: sa iti dai seama ca esti nebun. "

M-am gandit atunci instantaneu, oare cum eram eu la 17 ani? Tot nebuna, poate mai nebuna decat acum. Mi-am amintiti de Vulpita astazi, cand am pus mana pe manualul meu de fizica din clasa a 11-a. Incercasem sa citesc ceva ce ma depasea si am realizat ca trebuie sa-mi reamintesc lucrurile de baza.  Pe prima pagina am gasit scris :
 " I'm an alien
I'm a little alien
I'm an Englishman in New York

FIZICA
Manual pentru clasa a XI-a

(si dedesubt, un alt scris, care nu e al meu, dar nici nu stiu al cui este, desi logic ar putea fi al unei singure persoane)

Be Yourself
   No matter what they say"

(Cartea era plina de notite si de idei scriese pe langa text, prin poze, pe coperti, prin orice spatiu gol. In anul acela am luat premiul 3 pe tara la fizica) 


sâmbătă, 20 septembrie 2014

vis de vara





Nici n-au trecut 10 zile de cand m-am intors de la mare, dupa 3 saptamani, si deja o visez obsesiv. E a 4-a noapte consecutiva in care visez cum ma scufund in valuri, cum ma las in voia lor, ma chinuie senzatia de dor de apa....   de invaluirea ei.

Scriam acum vreo 2 saptamani, pe plaja Vamii Vechi:   "N-am rau de mare. dar am rau de uscat. Mi-a fost cumplit de greata intr-o vara in care am plutit pe valuri imense o ora - privind cerul, cu apa descurcandu-mi parul si impletindu-mi-l apoi cu alge - cand am iesit apoi pe mal.
Ma duc in valuri.
Si toata frica din mine ma duc sa o spal, ca atunci cand am trecut Bicazul inot.
Miroase ciudat, a maruntaie putrede de mare, rascolita in adancuri de vant, de propriile ei valuri ca de de ganduri, o fiinta.
Se aud pietrele ravasite la tarm, in apa, ciocnindu-se unele de altele. Ma duc. "

duminică, 14 septembrie 2014

Anatomia unui vis in prag de toamna

(intre 4 pereti de beton, basca un tavan si o "podea" )
am sadit seminte de aripi
in creier, pe umeri, pe brate.

sunt aripi pitice, dar multe!
imi doresc sa rasara mai repede, sa creasca
caci vine toamna, ploaia, iarna
si ferestrele se vor inchide.

vor naparli copacii
vor naparli aripile...

iar aripile naparlite nu zboara.


marți, 9 septembrie 2014

Cu vantul pe umeri (Povesti de la sfarsitul unei veri #1)

Era singura.
Incremenise acolo, ca un fel de Atlas feminin dar tinand nu cerul, ci vantul pe umeri. Si marea  se zbatea la picioarele ei asteptand sa le mangaie.   Putinii oameni care mai treceau nici  macar nu-i aruncau o privire.

Venise inca o toamna, si chiar daca ar fi putut sa plece n-ar fi vrut.
Se priveau pentru vesnicie.... si eu, si Marea.








legenda, ca sa nu stati sa cautati:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Atlas_%28mitologie%29

Povesti de la sfarsitul unei veri




Dupa ce vara a plecat, si o data cu ea si “”vamaiotii””, au mai fost totusi unii care au intarziat  pe malul marii. Intre ei si eu.  Atunci ies la iveala multe povesti  care se ascund, voit sau din prea multa uitare de sine, in rasetul si agitatia Verii.
Da…toamna….cand incepe sfarsitul…cand incepe un nou inceput .  Cand se face liniste, si ai vreme sa asculti. Sau vreme sa povestesti.



Dealtfel…nu am inteles niciodata pasiunea pentru caimac. Mi-a placut insa zatul. Unii isi citesc in el soarta dar deh….nici in asta nu cred.
 Pentru ca prea rar cred in sfarsitul ala…”de tot”,  iar “un sfarsit e un inceput” a devenit deja un cliseu spus de toti inteleptii,  dintre care multi doar l-au citit prin vreo carte.
Cred insa ca povestile sunt facute ca sa fie spuse, si cele mai multe uitate.  

Iata prima poveste, citit-o si uitat-o : ....
A apărut o eroare în acest obiect gadget