miercuri, 19 noiembrie 2014

Cum arata o minune...

[scrisa in 2011, regasita si rescrisa prin 2014, publicata acum]
 
candva prin mai, 2011.
"cum arata o minune!?
Asa, de exemplu. dar mai sunt si alte feluri...
 
 

Faptul ca sunt acum la masa si stau cu picioarele pe scaun, in chiloti, rupta de obosita dar VIE este tot o minune.
Am ajuns acum 50 de minute acasa (2.45, noapte). Ziua de azi nu o voi povesti probabil nimanui vreodata. [uite ca pot acum sa vorbesc despre ea...]

Am facut cea mai mare nebunie de pana acum...si pot sa spun ca ma bucur nemaipomenit de mult ca traiesc. Poate ca dupa noaptea cand, in liceu fiind,avusesem accident de masina si medicii mi-au zis ca am toate sansele sa mor. Dimineata, m-am trezit asezata sezand langa pat - incercasem toata noaptea sa nu adorm dar m-a razbit somnul, si aproape ca nu-mi venea sa cred ca sunt in viata. (dar asta e o alta poveste. )

M-am rugat azi la Dumnezeu de cateva ori bune, am avut, de frica, niste crampe la stomac cumplite, mi-au tremurat picioarele, efectiv imi tremurau (si eu nu am patit niciodata asa ceva in viata mea)..si in acelasi timp eram calma. Ma surprindea pe mine insami calmul meu....
......
Mi-e somn, mi-a fost al naibii de somn si pe drum...mi-am dat palme, am cantat....as fi oprit sa-mi iau o cafea dar eram desculta pentru ca bocancii, uzi fleasca, ii dadusem jos si conduceam cu talpile goale...
......
 Am avut parte astazi de toate, inclusiv de ploaie si mers pe munte noaptea. Am ajuns la liman la ora 1 AM. Acum am descoperit, dupa ce m-am spalat pe maini, ca am niste julituri si ghimpi infipti de la iarba uscata de care m-am tinut pe braul de mijloc in Crai.  Si ca sunt rosie pe fata f tare; nu ca n-as fi fost deja neagra...)
dar sunt fericita ca sunt VIE!!!

Sunt absolut nebuna. tot ce-mi doresc este sa nu uit vreodata ziua de azi si ceea ce mi-am promis.
dar...la cum ma cunosc probabil in cativa ani se va estompa...si cine stie daca nu voi mai ajunge din nou pe acolo. "


Ce pot spune acum, dupa 3 ani si ceva?? Ca imi e un dor NEBUN de Crai! Si ca am uitat ce mi-am promis. 
 
Aceea a fost o tura pe munte de 12 ore, pe braul de mijloc sudic in Crai, cu iesire pe inserat  in Lanturi-le pline de zapada inghetata, tura in care voiam cu tot dinadinsul sa pozez pui de capra neagra abia nascuti. Conditiile zapezii, apoasa, care se ducea la vale cu tine la traversarea jgeaburilor cate un metru....echipamentul mai mult decat precar.... faptul ca nu se vedeau momaile din zapada si nu mai facusem traseul, totul a fost o nebunie.  Dar am gasit ied abia nascut. Si acea intalnire nu o voi uita niciodata.

Un comentariu:

Claudia spunea...

O minune... clipa de-atunci și ziua de azi :)

A apărut o eroare în acest obiect gadget