miercuri, 19 noiembrie 2014

Cum arata o minune...

[scrisa in 2011, regasita si rescrisa prin 2014, publicata acum]
 
candva prin mai, 2011.
"cum arata o minune!?
Asa, de exemplu. dar mai sunt si alte feluri...
 
 

Faptul ca sunt acum la masa si stau cu picioarele pe scaun, in chiloti, rupta de obosita dar VIE este tot o minune.
Am ajuns acum 50 de minute acasa (2.45, noapte). Ziua de azi nu o voi povesti probabil nimanui vreodata. [uite ca pot acum sa vorbesc despre ea...]

Am facut cea mai mare nebunie de pana acum...si pot sa spun ca ma bucur nemaipomenit de mult ca traiesc. Poate ca dupa noaptea cand, in liceu fiind,avusesem accident de masina si medicii mi-au zis ca am toate sansele sa mor. Dimineata, m-am trezit asezata sezand langa pat - incercasem toata noaptea sa nu adorm dar m-a razbit somnul, si aproape ca nu-mi venea sa cred ca sunt in viata. (dar asta e o alta poveste. )

M-am rugat azi la Dumnezeu de cateva ori bune, am avut, de frica, niste crampe la stomac cumplite, mi-au tremurat picioarele, efectiv imi tremurau (si eu nu am patit niciodata asa ceva in viata mea)..si in acelasi timp eram calma. Ma surprindea pe mine insami calmul meu....
......
Mi-e somn, mi-a fost al naibii de somn si pe drum...mi-am dat palme, am cantat....as fi oprit sa-mi iau o cafea dar eram desculta pentru ca bocancii, uzi fleasca, ii dadusem jos si conduceam cu talpile goale...
......
 Am avut parte astazi de toate, inclusiv de ploaie si mers pe munte noaptea. Am ajuns la liman la ora 1 AM. Acum am descoperit, dupa ce m-am spalat pe maini, ca am niste julituri si ghimpi infipti de la iarba uscata de care m-am tinut pe braul de mijloc in Crai.  Si ca sunt rosie pe fata f tare; nu ca n-as fi fost deja neagra...)
dar sunt fericita ca sunt VIE!!!

Sunt absolut nebuna. tot ce-mi doresc este sa nu uit vreodata ziua de azi si ceea ce mi-am promis.
dar...la cum ma cunosc probabil in cativa ani se va estompa...si cine stie daca nu voi mai ajunge din nou pe acolo. "


Ce pot spune acum, dupa 3 ani si ceva?? Ca imi e un dor NEBUN de Crai! Si ca am uitat ce mi-am promis. 
 
Aceea a fost o tura pe munte de 12 ore, pe braul de mijloc sudic in Crai, cu iesire pe inserat  in Lanturi-le pline de zapada inghetata, tura in care voiam cu tot dinadinsul sa pozez pui de capra neagra abia nascuti. Conditiile zapezii, apoasa, care se ducea la vale cu tine la traversarea jgeaburilor cate un metru....echipamentul mai mult decat precar.... faptul ca nu se vedeau momaile din zapada si nu mai facusem traseul, totul a fost o nebunie.  Dar am gasit ied abia nascut. Si acea intalnire nu o voi uita niciodata.

luni, 17 noiembrie 2014

sffffaarrrrrr!

Afara statea sa ploua. Aceeasi vreme imbacsita care nu s-a schimbat de cand am venit aici.
Pe balcon nici nu mai indraznesc sa ies, vad doar blocuri in departare, in ceata, si o singura culoare. GRI!
Si ciori. Muuulte ciori. De fapt...cred ca asta m-a pus serios pe ganduri cand am inceput sa coc in mine ideea de a pleca de aici, acum cativa ani. Ieseam toamna de la servici, si pe straduta din Brancoveanu  care ma ducea la statia de metrou vedeam doar atat, pe bucata de cer ce mai ramanea intre cladiri: ciori, stoluri de ciori, sute de ciori. Croncaneau. Ma tot intrebam de unde naiba se aduna atatea si vin. Apoi intram sub pamant si faceam o ora pana acasa, timp in care vedeam oameni imbracati in culori inchise, si posaci (ca si mine, probabil :)) ).
De la balcon vedeam tot ciori. Dimineata ciori. Si oameni obositi/adormiti, imbracati in culori inchise.
Mi-am propus la un moment dat sa incerc sa observ daca imi place dintre toti oamenii aia vreun barbat. Daca imi atrage atentia vreunul. Nu s-a intamplat. Mai grav a fost ca, concentrandu-ma pe ideea asta am inceput sa vad  si mai multe detalii care nu-mi placeau. ..... Dar despre altceva voiam sa scriu.

Ma gandeam la ratusca mea si tocmai ii povestisem mamei ca imi e dor de  Tzusca si ca imi fac griji ca a ramas fara mancare, ma gandeam la motanul ramas acolo, singur, care cand apar imi doarme in cap, care se plimba dupa mine ca un catel, care dimieata cand stau pe buda din curte vine si zgarma cu ghearele lemnele , la Uca, Kaizer si Pintea (recunosc, nu ma pot duce niciodata singura la WC dar nu ma plang.... )....

Ma cuprinsese dorul de casuta si am inceput sa ma uit pe pozele recente facute acolo. M-am gasit in imaginile dintr-o intr-o plimbare intr-un sat parasit cu o matza in brate, apoi cu un dulau fioros initial, care dupa ce m-a mirosit, si l-am lasat in pace incercand sa nu simt frica, a inceput sa sara pe mine si sa ma impinga cu capul. ( nu pot posta poze, sunt impudice, asta pentru cei care stiu una alta despre caini si emotii). Tocmai ma candeam caintr-adevar, animalele ma iubesc. 

Atunci am auzit un ...sffffaaarrrr. E noiembrie, stiu, dar aveam geamurile deschise.
Mi-a intrat in camera si atras imediat de lumina s-a oprit pe lustra. Apoi s-a repezit in geam, zbatandu-se, si cand a gasit iesirea spre balcon a nimerit intre borcanele cu muraturi si s-a blocat acolo. L-am luat in pumn, ii batea inimioara nebuneste (o simteam pulsand in palma mea) era atat de mic, si se uita la mine cu niste ochi negri, inexpresivi. Cand s-a mai linistit, s-a infipt cu ciocul in pielea mea.
Si a tot continuat sa o faca, in timp ce ma straduiam sa pun bateria in aparat sa-i fac o poza.  O salbaticiune mica....prinsa intr-o mana de om. Ma intrebam oare cat ii e de frica, dar la un moment dat s-a linistit, statea cuminte, doar o gheruta si-o infipsese in degetul meu.  Cand i-am dat drumul, a sarit pe marginea ferestrei.  Ma gandisem la 2 posibilitati. Ori am sa deschid palma si nu va zbura imediat, ori va zbura direct pe fereastra.
A fost ca o scena cliseica din filme, a sarit marginea ferestrei, s-a uitat la mine un pic, o fractiune de secunda, si apoi sfffffaaarrrr, exact asa cum venise. 
Un pitigoi.


duminică, 16 noiembrie 2014

ISTORIA UNUI COPAC - metafora


(....)
Imaginati-va un copac  care creste pe o cladire in paragina.
poate ati vazut imaginea asta vreodata, eu in calatoriile mele am vazut de multe ori cladiri ramase in ruina pe care, vreo "samanta", adusa de vreo pasare sau picata din vreun copac  da la iveala un vlastar. In ani, copacul creste. In dorinta lui de viata isi infige radacini peste tot, intre caramizi, patrunde in fiecare coltisor gasit liber, se strecoara, se infiltreaza, isi creeaza o retea APROAPE infinita in interiorul acelei cladiri.
Vedeti imaginea?
Daca nu a fost smuls de mic,  oare ce solutie mai este acum pentru a-l desface de acolo?
Taiat cu totul?
Cine sa-l taie? cine se poate urca pe o zidarie in paragina sa-si faca curaj sa-l taie?

Se urca intr-o zi multi taietori de lemne, unii cad si mor dar  altii reusesc, SA ZICEM, sa taie vreo 2 crengi mai zdravene  si cateva micute.
OK, sa presupunem ca un taietor de lemne puternic ar putea sa taie intregul copac.
Toata cladirea ramane insa impanzita cu radacini. La prima ploaie..... orice mladita poate iesi ici....colea.....si poate creste o padure intreaga.

Sa retencuiesti cladirea....cu mult simt de raspundere incat incet sa elimini posibilitatea de a mai rasari altceva?  ok..... dar ar trebui sa o faci bine de tot.  Si sa pui stalpi de sustinere solizi .

Mai exista insa o alta posibilitate.  Sa darami cladirea cu totul, sa arzi sa macini si sa reciclezi ce mai ramane.
DIN TEMELII.  exista expresia asta si e des folosita, rar practicata.
SAU...sa lasi copacul sa creasca, pana se va darama cu ruine cu tot.

La mine la tara, cand vrei sa intineresti livada scoti  si radacinile din pamant. E multa munca, cea mai grea.  Dar cei care planteaza o livada noua, pe termen lung, cum se zice,  fac acest lucru.

Povestea ca "am dat jos comunismul in 89" e doar inca o poveste de "adormit copii".
Azi e ziua votului.
Ma duc sa-mi iau o cafea, in casa nu mai tin demult, si sa "tai o crenguta".

Postarea e lunga :), daca ceva nu ati inteles cautati la subsol legenda. 








m-am razgandit, nu mai pun acum legenda. Nu de alta, dar am uitat sa marchez cu steluta conventiile in text.


Poveste: 

- La doi ani si jumatate i-am intrebat in limba mea pe ai mei cine e ceausescu.
-Pana la 6 ani, ma  trezeam iarna la 6 dimineata cand paraia un radio stricat. In camera era frig. scoteam doar nasul de sub plapuma grea de lana si ascultam. Bunica-meu, in izmene, mesterea la butoane pana prindea o voce. Lui nu ii era frig. Bunica-mea reusea sa aprinda focul, incepea sa trosneasca in soba....sa miroasa a fum in aerul rece.....incet incet se incalzea, se lumina de zi.......bunicul inchidea radioul...si eu ieseam zambind de sub plapuma si plina de energia de a inventa alte si alte si alte dracii (nu exagerez. unii oameni stiu despre ce vorbesc).
-La 6 ani si ceva, dupa ce am ajuns la scoala, m-am intrebat in capul meu ce e cu poza aia pe care trebuia sa o vad zilnic deasupra tablei.  ADICA ....NU INTELEGEAM DE CE? N-am indraznit sa intreb asta.  AM incercat sa imi raspund singura multi ani......
-In schimb nu a durat mult, de cand am "intrat in societate", pana sa-mi intreb parintii de ce nu-l iubeste nimeni pe ceausescu. Perplecsi, luati prin surprindere, ai mei au trebuit sa-mi explice ceva, nu mai stiu insa ce. Stiu doar ca mi-au zis sa nu spun la scoala.
-Ceva mai tarziu, dar pana-ntr-a patra, m-am batut cu un coleg si am reusit sa sparg tabla si sa daram tabloul icoana. Atunci a fost cel mai mare dezastru. Nu pentru tabla, pe aia au platit-o ai mei. Dar nu mai stiu de ce era tabloul compromis, si nu mai stiu cum a rezolvat conducerea scolii problema, erau panicati "ce o sa le spuneeemmm???". Treaba asta m-a pus si mai mult pe ganduri.
-Deasemenea n-am inteles la momentul respectiv de ce trebuia sa port cravata rosie. ZAU! Nu fac pe isteata, dar nu am inteles.
Stiu doar ca intr-a doua ne-au dus la pompieri si au facut ""pionieri" o jumatate din clasa intr-o manifestare cat de cat oficiala. Am fost foarte suparata pentru ca pe mine, fiind mai buna la invatatura, m-au m-au onorat cu acordarea calitatii de pionier la Primarie. Nu la Pompieri, ca pe prosti. De la marea manifestare nu-mi amintesc nimic. Imi amintesc insa de la Pompieri, era o zi de toamna, si oamenii aia care asistau aveau o atitudine demna, mi s-a parut mie. Nu solemna...demna!

-Pe urma n-am mai inteles de ce se supara tovarasu'pe mine ca imi inodam cravata. Asta dupa ce m-a amenintat ca imi scade nota la purtare  daca nu o tin la gat.  Era un inel de plastic transparen si trebuia sa o bagam in el. Eu il ignoram, asta cand nu il pierdeam in bataile cu baietii. Daca tot trebuia sa tin prostia aia la gat al carei rost nici pe ala nu-l intelegeam (doar ca se jerpelea sau statea stramba si trebuia sa am o grija in plus, ca de cald nu tinea si nici alta folosinta nu avea....aaa...ba da, am sters odata masa/banca cu ea dupa ce colegul meu de banca a scris tot felul de tampenii. Am dat cu scuipat mult si am sters-o. Nici atunci nu am inteles de ce m-a batut invatatorul. "Tovarasu' .....:( Irina a dat cu saliva pe banca".  AR fi putut macar sa imi explice cand m-a palmuit ce e aia saliva. Zau ca n-am inteles. Ala scrisese numai porcarii cu creionul si nu  aveam nici apa si nici o carpa sa sterg tampeniile lui.  Il chema Parsoaga.  (adica cu sh).
Si era prost, dar stia ce e aia saliva.  :)) ) ce importanta avea cum o legam? Inodata era mai practic si mai rezistent.

mda....
-Si mai departe n-am mai inteles de ce i-au chemat pe ai mei la scoala cand am sarit gardul.
Ne adunasera in curtea unei alte scoli, imbracati in pionier, si in ziua aia nu mai faceam ore. Trebuia sa vina Tovarasu Ceausescu, sau sa zboare pe deasupra....nu stiu si noi aveam niste stegulete cretine in maini.  Apropo, Nici alora nu le-am inteles vreodata rostul.  No...in fine, initial crezusem ca o sa fie bine ca nu facem ore....si ca va fi distractie. Dar cand am vazut ca stateam inghesuiti ca niste oi pe terenul de sport de la Scoala 3, noi....toti PIONIERII din oras, si cred ca erau vreo 7 scoli,  ca ne batea soarele in cap si nu imi explica nimeni nimic decat ca trebuie sa batzai din stegulete cand or sa ne spuna ei, am aruncat steguletele si am sarit gardul de plasa (inalt de la terenul de baschet) si m-am dus acasa.
 Aveam o fustita scurta de tot de pionier.  Eram mandra de ea.

 Aia chiar imi placea, era mai degraba ca o fusta de balerina....mai neagra decat negrul albastrui ale celorlalte fuste si mai scurta.  Cum oi fi sarit eu gardul ala in ea...ma intreb acum :))
-Iar la al 15-lea congres am lesinat. Ne-au tinut aliniati in sala de sport (era noiembrie si prea frig afara) ....o gramada de timp mi s-a parut mie....pana cand a ajuns o tanti de la Bucuresti care a inceput sa ne vorbeasca. Crezusem ca o sa aud ceva interesant sau ca macar are un scop toata adunarea aia. Adica....se facuse mare tam tam in scoala cu evenimentul cu pricina, si eram curioasa sa inteleg ce e acela Congres. Cand am auzit ca incepe sa spuna aceleasi lucruri pe care le auzeam zi de zi la TV, am lesinat. Nu glumesc! 
In cadere m-am lovit si cu capul de o banca. Imi amintesc ca m-am trezit intr-o clasa si invatatorul imi dadea palme peste obraji. Venisera ai mei speriati, toata lumea era ingrijorata, directoarea Vranceanu, care nu ma onorase  cu vreo intalnire in  particular decat atunci cand m-am batut cu un coleg in cancelarie era si ea acolo eu eram vesela ca scapasem de acolo.   
Aveam 10 ani.  Al 15-lea a fost, de fapt, si ultimul Congres. 

....

Ieri o intreb pe....A (o fata foarte desteapta, bucuresteanca, si nu taranca, ca mine :)  ) daca se duce la vot.
Imi spune zambind (si initial am impresia ca vorbeste despre alt subiect) ca "a vazut niste poze, afise...ca la circ, agatate peste tot deasupra soselei, si i-a ramas in minte o femeie blonda". Zic ... Udrea. Ca si cum nu m-a auzit, cica "nu stie cum o cheama, dar s-a intrebat ce cauta aia pe pozele alea cu presedintia".  Ii spun ca alea nu mai sunt valabile. Acum au mai ramas doi.    A. schimba subiectul brusc si eu raman masca si cu cuvintele in gat.
Daca situatia asta exista aici, in Bucuresti, ganditi-va putin cum e la tara, cum gandeste omul foarte de rand.....care poate nici nu stie sa scrie....cand in saracia lui primeste ceva util si asociaza asta cu bunastarea.  Se duce si pune stampila FIX pe imaginea pe care o vede zilnic pe obiectele primite, pe care le si foloseste. Ii poti invinovati?
GANDITI-VA!
si VOTATI!