vineri, 6 februarie 2015

A "trai"




Uneori incep sa ma opresc din a trai, si asta ma inspaimanta. 
Apoi...ma linistesc, ma intorc in radacinile mele. 
E ceva straniu in toata povestea asta...pentru ca eu am fost linistita mereu in mine. Eram ca o apa adanca, oricat de tulburata era la suprafata in interior...adanc...era liniste....calm.



De aceea nu mi-a fost niciodata teama sa ma arunc in mare, pe valuri. Stiam linistea din adancul marii asa cum stiam linistea din interiorul meu. Ceea ce ma oprea uneori sa o fac era ... faptul ca stiam ca la mal imi va fi greu sa ma extrag din valuri.


Anul acesta....in fine, anul trecut, stateam pe o furtuna cumplita si priveam marea, la 2Mai. Era deja septembrie. Mi-era dor sa o simt. Era ultima mea zi la mare. Priveam cormoranii cum se scufundau cand venea valul imens, cu acea forta careia n-ai cum sa te opui, si stiam cum e acolo, sub val. Cata liniste e, cum auzi in surzenie furtuna de afara, cum vezi bulele inebunite de aer inotand in apa verde..stiam cum e de liniste fata de nebunia de afara.  M-am luptat cu mine sa nu ma duc in valuri. 

Am stat ore si le-am privit, si m-am infranat....si singurul lucru care m-a facut sa nu ma duc a fost ca iubesc viata mai mult decat marea. Ca pot lasa orgoliul jos. Am stiut, asa cum stiu in fata muntelui cum sa-l respect, am stiut ca marea nu ma va lasa sa ies din ea. Am stiut ca la tarm nu voi avea puterea sa rezist retragerii valurilor, pietrelor care imi facusera deja talpile praf.


Am ramas, cumva posaca, pe tarm....supusa, neterminata, dorind...dar vie.


Da...uneori imi e teama ca incetez a mai "trai".


Dar ...asa sunt eu. 

Niciun comentariu:

A apărut o eroare în acest obiect gadget