Incremenise acolo, ca un fel de Atlas feminin dar tinand nu cerul, ci vantul pe umeri. Si marea se zbatea la picioarele ei asteptand sa le mangaie. Putinii oameni care mai treceau nici macar nu-i aruncau o privire.
Venise inca o toamna, si chiar daca ar fi putut sa plece n-ar fi vrut.
Se priveau pentru vesnicie.... si eu, si Marea.
legenda, ca sa nu stati sa cautati:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Atlas_%28mitologie%29
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu