marți, 9 septembrie 2014

Cu vantul pe umeri (Povesti de la sfarsitul unei veri #1)

Era singura.
Incremenise acolo, ca un fel de Atlas feminin dar tinand nu cerul, ci vantul pe umeri. Si marea  se zbatea la picioarele ei asteptand sa le mangaie.   Putinii oameni care mai treceau nici  macar nu-i aruncau o privire.

Venise inca o toamna, si chiar daca ar fi putut sa plece n-ar fi vrut.
Se priveau pentru vesnicie.... si eu, si Marea.








legenda, ca sa nu stati sa cautati:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Atlas_%28mitologie%29

Niciun comentariu:

A apărut o eroare în acest obiect gadget