duminică, 6 aprilie 2014

9 vieti

cand ploaia care a udat pamantul se usuca, cand tarana se  zvanta si lutul devine pufos, din loc in loc ies aripi albe de primavara.

sa traduc?
cand lacrimile  usuca obrajii scofalciti de durere, cand izvorul se simte el insusi secat, in colturile ochilor se infiripa zambete, timide, nascute din saramura durerii.
Sunt zambete rosii si galbene, micute dar vii.
Zambetele astea mici deschid ochii si vad soarele. Cresc in caldura lui. Si devin o vara insorita, se coc in ele insele, rodesc atunci cand devin toamna si se lasa ninse prin zapada sarata a propriilor lor ierni. Sunt zambete-lacrimi, si nu mor niciodata. Doar se transforma.

N-am reusit cateva zile sa-mi scot din minte o vorba pe care mi-a zis-o tatal meu cand aveam vreo 4-5 ani, un citat dintr-un fizician celebru (nu stiu detalii) "Nu mai plange Cati, mama n-a murit, mama se transforma".

Sa mai traduc?
viata e uneori atat de mica.....pe masura celui care o traieste.
Cand te uiti la moarte ochi in ochi intelegi uneori cat de mare esti. Cand te uiti la Frica printr-un ochean intors si o vezi cum s-a ascuns atat de adanc si de perfid in tine, parca incepi sa crezi ca totusi exista moarte.
cand  durerea nu mai poate incapea in inima ta, cand vulcanul rabufneste stii ca in el e de fapt bucuria de a trai.
Cand oamenii de langa tine mor, sau mor.....sau doar se prefac ca mor, sau au murit de mult, ce poti face oare? ii tragi de ceafa, dar nu-i poti cara dupa tine.
Ori mori si tu, ori rabufneste in tine "vulcanul.
Daca ieri spuneam ca mi s-a spus ca sunt pisica, azi spun ca nu o data m-am intrebat cat peste 9 vieti mai am?
Nu de alta, dar am crezut ca vietile lui Jori nu se vor epuiza niciodata, si m-am inselat. Poate ma insel si cu ale mele....

Un comentariu:

Anonim spunea...

Pai... ce s-a intamplat?

A apărut o eroare în acest obiect gadget