joi, 7 august 2014

Candva, cand aveam flori de piatra pe balcon

Am vizitat intr-o zi ploioasa, nu demult, un sat.
De fapt, am vrut mai degraba sa gasesc ceva frumos de fotografiat, dar am ajuns sa colind prin case parasite, in ruina, sa-mi imaginez cum oare a fost "viata in ele cand erau vii", cand aveau flori in ferestre, cand in diminetile de iarna focul incepea sa paraie in sobá de cu intuneric, si copii se bagau cu nasurile sub plapumi ca sa mai doarmá. Cum barbatul isi tinea in brate muierea dupa o zi de munca, si cum pielea ei mirosea a lapte proaspat.

Si am iesit din acel sat, zgariata pe picioare de rugii care cresteau pe treptele de piatra, zgariata pe retina de ceea ce vedeam, zgariata pe inima cand am realizat ce inseamna paragina, si "parasirea", dar cu lacrimi de ploaie, si petale de trandafir in par de la boltile neingrijite pe sub care, ma strecurasem.....poate hoteste....sa trec.

Pentru ca ... uneori e mai greu sa iesi dintr-un loc in care abia ai reusit sa intri. "    ""   """"


"Ce sa fac...daca am o pasiune din a intra in case parasite, si a cauta viata in ele, cu riscul de a se darama pe mine. "
Imi plac povestile....




Niciun comentariu:

A apărut o eroare în acest obiect gadget