joi, 3 octombrie 2013

Poveste mica despre Sulina












Sulina 2010. Un orasel, cu adevarat de la capatul lumii. Am gasit aseara in pozele vechi o colectie de imagini atat de ciudata si de eterogena, facute atunci, in 2 zile cat am stat acolo, care m-au fascinat: nu doar pentru cum exprima ele, in viziunea mea, portretul acelui oras, cat mai ales pentru cum reuseam sa vad lucrurile atunci.
Desi, daca ma gandesc mai bine, e o combinatie intre ce am fotografiat atunci, si ce inteleg acum, peste timp, din acele imagini. Imi par ......






Sulina


Sulina. Sau cum sa uiti ca mai exista altceva.

Caci apa...este un drum aparte. Un mediu aparte.
Iar la Sulina ajungi doar pe apa, in mai mult sau mai putin timp, depinde cu ce pleci din Tulcea.

(Nota1 : eram la un curs de fotografie. 

Nota2 ((scrisa aseara cand am dat de poze)): nu e bine sa ma plictisesc. Cea mai proasta idee e sa ma duci intr-un loc unde nu ma inspira nimic. Si n-ar fi atat de grav daca nu mi-ai spune sa fac poze, si mai ales sa-mi si sugerezi ce as putea face. Nu se stie ce ar putea iesi. Sunt capabila sa fac tampenii mari. Gratie lui F.C. La Sulina, intr-o biserica in paragina ( aplecarea lui F mi-a devenit evidenta pentru astfel de locatii), am fost incapabila sa fac ceva in afara de a ma uita la ceilalti cum faceau poze. Si pentru ca bruiajul si presiunea "concurentei"era mare, n-am reusit sa simt locul. Cel mai bine intr-o astfel de situatie, si am experimentat asta, e sa fiu lasata in pace, sa simt locul respectiv. Apoi o sa fac ceva. E posibil sa fac ceva ce voi intelege doar eu. Dar voi face. 






Nu ca atunci, in biserica, si mai ales nu ca atunci cand, pe un drum de tara, dupa ploaie, printr-un sat intr-o stare mizera...toamna tarziu, mi-a fost jena sa stau cot la cot cu ceilalti. Si nici nu aveam sculele necesare. Si pe tot acel drum am pozat numerele de la case. Fiecare cum era scris pe tablia lui. Pana si asta poate insemna portretul unui sat, sau a localnicilor. Care mai grijulii, care mai apropiati de estetic, care mai saraci, care mai avuti, care morti....care vii...etc. Ei bine, in momentul vizionarii pozelor, seara la discutii, navigand prin ce facusem eu, am crezut ca cineva va face criza de apoplexie, in timp ce ceilalti nu stiau daca sa rada sau sa se abtina iar pe mine m-a bufnit rasul.

Inveti si de aici ceva: nu-i simplu sa intuiesti reactia oamenilor privindu-ti "fotografiile". Decat daca mergi pe caile clasice. :))

Am dat in altele cand voiam de fapt sa povestesc despre Sulina, iar aceasta era doar o "nota", si nici macar ultima.
Dar da, si poate parea pretentios ce spun, dar, fotografia merge mana in mana cu psihologia mai mult decat, poate, orice alta manifestare....artistic-culturala. Zic poate. Ca sa mai am, peste vreo vreme, loc de intors. Pentru ca cine stie cate mai descopar de acum incolo.
Fotografia merge mana in mana cu toate celelalte .... arte.
Si ma gandesc acum....privind prin florile uscate si spicele de grau si crengutele de porumbe din geam la ploaia care susura neincetat....si nu mai cred ca e asa de pretentios ce zic: pentru ca fotografia e de fapt viata in sine. Pentru cine intelege ce spun. Pentru cine a simtit ca prin ea, timpul se abroga, si nimic nu moare.


Ei bine....la acel curs de fotografie, din Sulina, NU m-am plictisit. Pentru ca dupa povestea cu biserica m-am dus si am fotografiat pe unde mi-a venit mie, respectand totusi in linii generale programul stabilit.) Am inchis paranteza.




Un comentariu:

crystyanjoj spunea...

Super prezentare

A apărut o eroare în acest obiect gadget