sâmbătă, 21 septembrie 2013

Depinde cum privesti…

(29 august 2006)
Sa inchidem ochiul stang si sa privim cu ochiul drept, cel vesel-optimist.
muntii fagaras
Fagarasul, vazut din podisul Transilvaniei


Plecam intr-o sambata dimineata, 5 intr-o masina frumoasa…cu muzica buna, si multa veselie spre Balea, cu trecere prin Vidraru; ne propunem sa ajungem seara la Caltun, iar a doua zi sa atacam Negoiu. Ma ia cu tremurici in stomac cand ma gandesc ca o sa fiu iar in inima muntelui. Abia astept.
La Vidraru e senin si frumos, plin de oameni relaxati, care se trag in poze ca sa aiba amintiri fumoase; barajul se vede intins, si linistit, coplesitor; statuia de tinichea, la picioarele careia si urcam ca sa admiram panorama, il vegheaza “plina de energie”.
Barajul Vidraru






Mananc un porumb copt si unul fiert (50 mii impreuna); buni, chiar buni.


Mai departe. Drumul serpuieste, cu intoarceri neasteptate, admiri cascada din fata si brusc iti dispare din campul vizual; o cauti si o gasesti fix in spatele tau; deschideri largi, pajisti verzi, cate un norisor apare de dincolo de creasta; FRUMOS! Circuli alaturi de alti iubitori ai muntelul, spre lacul Balea;





Tunelul lung…si la capatul lui, TRANSILVANIA!
Un alt aer, o alta lumina, cam inorat si cetos, e drept, e si un pic de zapada pe marginea drumului; dar nu ne lasam coplesiti de nimic; ne dam catrafusele jos si hai in cabana, unde ne echipam de drum, bem o cafea pe terasa si admiram lacul, nu mancam prea mult sa nu ne vina greu urcusul; alaturi, un grup de cehi (cred), slabi, cu picioare lungi si subtiri, pline de muschi, cu priviri vii si cu rucsaci imensi; e si o fata printre ei, balaie, cu trasaturi cam aspre dar cu o fatza atat de plina de viata incat e foarte frumoasa.

Pornim! Abia pornim ca se porneste si ploaia. Ne punem goretex-uri, pelerine, parazapezi si continuam. Nu ma afecteazaprea mult ca ploua, sint destul de bine echipata; din cand in cand cate un fulger, dar e ok; In creasta insa, ajungem cu totii cam flescaiti. La fiecare pas pe care-l fac, apa imi trece printre degetele, de sub talpa deasupra talpii; cand ridic piciorul se scurge inapoi; Asta se intampla in bocancul meu, de parca talpa mi-ar fi un filtru actionat de un piston; apa circula in voie curatindu-mi spatiile dintre degete; ma simt curata, nu si uscata insa!
Decidem: coboram si ne incercam norocul in Crai!
Go back; ne ia ceva timp sa ajungem inapoi jos; fulgera si se cam simte; inteleapta hotarare, zic eu;
Jos sintem uzi pana in chiloti, ne inghesuim in masina…si hai;

Oprim pe o pajiste insorita si inverzita, proapat cosita, sa mancam;
Muntele se vede foarte fain, senin spre est, negru spre apus. Ne intindem toate lucurile la uscat, sacii de dormit, si ne relaxam fericiti. Merg desculta prin tarana, iarba cosita miroase crud, dulceag, si rustic.
Dintr-un magazin satesc imi cumpar niste papuci de plastic la 50 mii, dumnezeiesti, si renunt la bocancii de aproape 4 milioane.



Seara ajungem in Plaiul Foii, punem corturile pe intuneric, dorm in masina, ghemuita pe scaunul din dreapta, dar dorm ok.

Dimineata dupa un mic ness cu un strop de palinca de prune, pornim spre “lanturi” cu speranta ca “the yahoo thunderstorm” or sa ne lase in pace astazi;
De la jumatatea lanturilor facem cale intoarsa: vine nor negru de peste munte, nor negru si dinpre fagaras; mai mult ca sigur ca de unul din ele nu vom scapa); coborarea pe lanturi nu mi se pare asa de grea cum credeam ca e;
Prima ploita ne prinde in refugiul Spirlea, o lasam sa treaca si coboram apoi la cort; un “2 litri” de lapte de la o stana cu vaci ne mangaie stomacelele; admiram caii care pasc liberi si matasosi in lumina soarelui de seara, si vacile blande care se lasa mulse in mijlocul drumului. La cabana plaiul foii mancarea e buna si diversificata: “fasolea in paine” arata exotic, bulzul este MARE si fierbinte, creasta Craiului se vede stancoasa , senina si proaspat spalata.

In Bucuresti ne intoarcem cu trenul, R si D raman in Sinaia; Cum sa spun, suntem norocosi pana la capat si prindem ca prin minune rapidul de Cugir, intarziat , la o ora (si anume 22) cand nu mai aveam nici o speranta sa gasim ceva spre Bucuresti)

A fost frumos!
Sincer!

Si acum … inchidem ochiul drept si relatam ce a vazut ochiul stang pesimisto-carcotas:

Plecam cu o mica intarziere din Bucuresti; La Vidraru e plin de romanasi; ce fac? Nu-I greu de ghicit; se dau jos din masini si fac poze; unii urca pana sus la statuie; fac poze, normal; mananca porumbi fierti; fac si eu poze, mananc si eu porumb.



Cand cobor, imi pica ochii intr-un colt la lacului, pe “o chestie” imensa, inecata, putrezita si umflata, plutind printre “pet-uri” adunate de curenti. Cred ca e o vaca, totusi este doar o speculatie de-a mea, n-as baga mana in foc; deasupra, fix deasupra, o reclama la restaurantul “plutitor”de pe lac, cu “preparate traditionale” si o sageata in jos care ne indica directia: 300 m pe lac; ce FRUMOS!!! Deja imi lasa gura apa…



Mai sus, serpentine, serpentine, tunel, capatul si luminita din capatul tunelului (stiu, super cliseica “sintagma”, dar ce sa fac, mi s-a infipt bine in cap in ultimii ani).
Ce era la luminita din capat? CEATA, PLOAIE, maldare de zapada de o parte si de alta a drumului; fuga in cabana sa ne echipam de drum, comandam niste cirbe pentru inceput dar in urma unei “altercatii” cu sefu-ospatar sintem dati afara din cabana; servim totusi o cafea si ne uitam la lac “printer picaturi”; ma uit si la oameni: ma amuza; coboara ca niste robotei, pe marginea lacului, fac cateva poze si urca la loc; e ciclic,. Toti fac asa; ma intreb ce gandesc…
Pe langa mine trece un tata de familie, in papuci, cu burta in fata si cu un zambet fara adancime insa plin de siguranta pe chip; in urma lui vin o femeie blond-vopsita, fara expresie pe fata, FARA EXPRESIE, de parca n-a avea nici un gand in cap; ma uit la ea si ma infior; si o fetita tinuta de mana, care nu stie ce sa creada; e putin derutata. (sint rea? ) el merge inainte si stie bine ce e cel mai bine pentru familia lui. Isi tarsiie calcaiele papucilor si zambeste.

Pornim spre creasta, ne ploua pana sus, ne ia naiba de frig, ne ingheata degetele de la miini si ne flutura apa prin bocanci; daca ar fi lapte cred ca s-ar face unt la cat o filtrez printre degetele de la picioare;
In cresta , cand ne uitam la ce ne asteapta, facem cale intoarsa; N-am zis ca ne dam batuti, si “facem cale intoarsa si pornim spre Piatra Craiului).
Intr-o pajiste din Podisul Transilvaniei, pe langa satul Carta, oprim, scoatem totul la uscat, ca tiganii, si ne simtim bine.

Seara ajungem in Plaiul Foii, punem corturile pe intuneric, dorm in masina, ghemuita pe scaunul din dreapta, am sacul de dormit ud rau si spre dimineata ma ia un tremurat de nu ma vad; mai am si gatul intepenit, scaunul unui “peujeut 307” nu e cel mai confortabil pt somn.
Ma energizez cu un mar si un nes cu palinca, “Romanian rustic coffee”.
……..
Aici partea e comuna cu cea de mai sus;
……..

La coborare din Crai: ne luptam in sabii, ma urc pe niste trunchiuri de fagi tineri cazuti peste parau si ma dau huta tinandu-ma de crengi de brad, alunec si cad; incerc si reusesc sa trec peste frustrarea ca n-am ajuns pana in creasta, dar ma bucur ca mi-a placut traseul si-mi propun sa vin cu proxima ocazie, si sa-mi iau si bicicleta cu mine!

Admir animale domestice in semisalbaticie: cai care pasc printre masini si gunoaie, vaci blande care se lasa mulse fara pudoare in mijlocul drumului, un tauras in momente de intimidate cu o vaca neagra, admir spiritul “gospodar” al celor care si-au plantat ZECI de corturi pe aici si pe langa corturi copacei si plante si gardulete…





Ce sa mai zic; ma grabesc sa ajung la servici, MA TOT UIT LA CEAS CA E TARZIU SI M-AM INTINS CU SCRISUL CAM MULT, nu-i asa ?

Finalul e comun cu cel de sus.

Si acum, deschideti ambii ochi!
Un ochi plange, altul rade; Intrebare: CE FAC CEI DOI OCHI IMPREUNA?

29 august 2006

Niciun comentariu:

A apărut o eroare în acest obiect gadget