Alteori visez principii. Cu principiile e mai greu, ideea pare clara in vis, dar daca nu o constientizez repede cand ma trezesc isi pierde .... cum sa zic....puterea, limpezimea, senzatia de existenta. Ramane ceva fad.
Mai am insa si acum 2 idei in cap. una are o varsta de vreo...13 ani. Si stiu ca e posibila, si va fi si pusa in practica, candva.
Azinoapte am visat un camp alb. Imens. Cu flori undeva pe el, roz, cu frunze verzi. mi-a curatat inima, m-am trezit instantaneu.
Am revenit din morti, ma simteam ca un copil, fericita, cu un sentiment dulce. desi undeva intuitia imi spunea ca acea imagine, cu campul alb, imens, inseamna moarte. E una din imaginile pe care nu le voi uita niciodata, si stiu ca o voi gasi candva. Oare viata nu implica moartea?
E greu pentru oamenii care simt intens si gandesc "anapoda", sa mearga inainte. Zicea unul odata ca simte enorm si vede monstruos. ....
Ciudat este ca la vernisaj, dupa ce oficialitatile si-au dat cu parerea despre pozele mele facute in ani, si pe toti coclaurii, si in cele mai multe situatii umbland de una singura (unii prieteni, printre care si eu, :D au auzit ca mi se zice fata cu sacalul)) mi s-a dat cuvantul si mie. Si....nu stiu cum de mi-a zburat vrabiuta si am spus, direct, ca facand aceste poze am inteles ca exista Dumnezeu. Eu am inteles asta prin fotografie. Fiecare o intelege cum poate, cum il duce drumul lui. Dupa care, m-am domolit si am povestit putin despre cateva poze care erau la indemana puse pe perete. Dupa care iar m-am plictisit. Si m-am trezit facand o figura de balet, in timp ce directorul muzeului vorbea. Parca asa au fost lucrurile, in ordinea asta vreau sa zic.
Cert este ca azi dimineata am reinviat. Si am vazut din nou cat de frumoase sunt rasariturile, mai ales toamna. Si am gasit din nou puterea aia enorma pe care o stiu in mine.
SUnt ragusita, ieri abia vorbeam. Azi sunt si mai rau. Alalteieri era sa raman fara ochi. Cum as mai fi putut face poze? Desi cand ma intreba un prieten demult ce m-ar putea determina sa nu mai fac poze, dupa ce m-am gandit ca as putea ramane fara maini si ce as face atunci?, tot i-am raspuns ca nimic. Si nu ma dezic. Am facut poze cu mana iin gips si cu dureri cumplite, n-o sa scriu aici si alte situatii penibil-absurde, dar eu nu le voi uita niciodata.
Ieri am spus "Adio". Si eu nu spun adio. Cred ca acum e a doua oara. Imi pare un cuvant patetic, ca sa nu spun isteric. Dar cand il spui fara conotatiile astea, uneori te poate face sa reinvii.
Asa ca am decis sa redeschid contul asta. Dar nu stiu nici eu ce voi ajunge sa mai postez aici.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu